La data de 6 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis.
La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 15.20, poliţiştii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii au depistat un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Ocna Mureş, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, care prezenta simptome ale consumului de substanţe interzise.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii naturii substanţelor consumate. Totodată, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce.
În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18.25, tânărul s-ar fi urcat din nou la volan, iar pe raza localității Luna a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 66 de ani, din Bucureşti. În urma accidentului, tânărul a fost rănit uşor.
Pe numele acestuia, poliţiştii au deschis un nou dosar pentru comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” şi „conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de Codul penal.
În cursul zilei de azi, cel în cauză urmează a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.