100 de ani de relații de prietenie româno-americană, celebrați la Cluj

de clujazi

Ziua Statelor Unite ale Americii a fost sărbătorită pentru prima dată, după 1918, și în afara Bucureștiului, la Cluj-Napoca. În contextul Centenarului României, vineri, 6 iulie 2018, s-au celebrat și 100 de ani de relații de prietenie româno-americană.

Evenimentul s-a desfășurat la clădirea Casino din Parcul Central al municipiului, în prezența Excelenței Sale Hans Klemm, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România și a reprezentanților comunității clujene din variate domenii, precum sectorul academic, cultural, de business sau administrativ. Alături de Ambasadorul SUA, au luat cuvântul în deschiderea evenimentului președintele Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop și Ioan Aurel Cherecheș, prefectul Clujului.

”Parteneriatul strategic cu SUA, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană reprezintă pilonii de securitate națională care ne oferă cele mai înalte garanții de securitate pe care le-a avut România în întreaga ei istorie. Acest lucru înseamnă în primul rând să ne respectăm valorile în care credem, democrație, libertate, stat de drept și, de asemenea, să ne respectăm angajamentele comune. Valorile pe care sunt construite societățile noastre sunt principalele pârghii prin care relația dintre cele două state s-a consolidat de-a lungul timpului. În acest context, subliniez încă o dată importanța menținerii și consolidării parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, precum și extinderea relațiilor economice, culturale și academice dintre țările noastre”, a precizat primarul Emil Boc.

Ziua Americii reprezintă pentru români mai mult decât o perioadă lungă de parteneriat. Însăși ideea de stat românesc este puternic înrădăcinată în principiile enunțate public de președintele american Woodrow Wilson, la 8 ianuarie 1918. Aceasta a fost singura poziție exprimată deschis cu privire la obiectivele implicării americanilor în război și cuprindea, printre cele 14 revendicări, două puncte referitoare direct la români. Principii precum cel al autodeterminării naționale, al negocierilor bilaterale, urgentarea retrocedării teritoriilor ocupate cu forța militară, au dat avânt intelectualilor români și mișcării de unitate națională care s-a făcut auzită peste hotare.

Statele naționale moderne s-au format și sunt guvernate și astăzi pe baza acestor principii enumerate în Congresul american, principii care au exprimat totodată necesitatea asigurării păcii mondiale prin dezarmare și întărirea securității naționale prin parteneriate deschise, aduse la cunoștința tuturor, între mai multe state.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.