ClujAzi

Fii informat!

Carte dedicată Centenarului, lansată de fostul negociator şef al României în relaţia cu UE, Vasile Puşcaş

Recent a fost lansat și la Cluj volumul „Marea Unire 1918 România Mare. Acte şi documente”, scris de Fostul Negociator-şef al României în relaţia cu UE, Vasile Puşcaş. Autorul şi editorii volumului au dedicat cartea Generaţiei Marii Uniri deoarece au considerat că astăzi este nevoie de modele politice naţionale.

”Volumul Marea Unire 1918 România Mare. Acte şi documete propune o relatare a desăvârşirii procesului de constituire a statului naţional modern România prin îmbinarea narativului interpretativ cu prezentarea de documente istorice care să reconstituie istoriografic faptele, atmosfera şi relevanţa deciziilor din 1918 (Unirea Basarabiei,Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat al României) care au dus la ceea ce în epocă s-a numit România Mare”, precizează directorul Editurii Studia, Nicu Dragoş.

În prefața cărții se arată și că elaborarea acestui volum a dat prilej autorului să evidenţieze inteligenţa şi abilitatea generaţiei de oameni politici români, de la începutul sec. al XX-lea, orientările lor politice constructive şi atitudinile hotărâte de veritabili oameni de stat.

”Şi nu este vorba doar de politicienii şi partidele politice din Vechea Românie, ci şi de politicienii şi partidele româneşti din Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Iar în anul când se celebrează centenarul Marii Uniri, am considerat util să înfăţişăm contemporaneităţii felul în care Generaţia Marii Uniri din 1918 a reuşit să propună românilor şi liderilor statelor occidentale proiectul naţional al desăvârşirea realizării statului-naţiune România, într-un context politic intern şi internaţional excepţional (Primul Război Mondial). Iar semnificaţia Marii Uniri din 1918 nu este doar istorică. Autorul o asociază contextului regional şi global din zilele noastre, când suntem martorii procesului de restructurare a Sistemului Internaţional şi se rediscută locul, forma şi rolul statului-naţiune. Opinia autorului este că statul-naţiune va continua să joace un rol foarte important în Noua Ordine Mondială care acum se reconfigurează, desigur cu ajustările de rigoare care vor fi aduse sensurilor suveranităţii statelor,având în vedere complexele interdependenţe regionale şi globale. Aici,autorul se asociază lui Francis Fukuyama care arăta, cu un deceniu şi jumătate în urmă, că liderii politici şi oamenii de stat contemporani ar trebui să-şi dedice o parte însemnată a meditaţiei şi acţiunii politice regândirii formei şi funcţiilor statului în Sistemul Internaţional al sec. al XXI-lea. Or, experienţa istorică de acum un veac,când s-a desăvârşit statul naţional România,ca şi alte state-naţiuni din Europa Centrală şi de Sud-Est poate fi utilă şi să inspire conduita actuală şi viitoare a liderilor din amintita regiune,dar şi pe cei ai organizaţiilor regionale, internaţionale şi transnaţionale”, scrie Nicu Dragoş.

Vasile Pușcaș a fost, în perioada 2000-2004, Negociator-şef al României în relaţia cu UE, sub coordonarea sa încheindu-se, în decembrie 2004, toate capitolele de negociere a procesului de aderare la UE. Pe baza rezultatelor obţinute de echipa lui Vasile Puşcaş, România a devenit în 1 ianuarie 2007, stat membru al Uniunii Europene.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *