Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean, a dat în folosință un nou aparat medical ultramodern, un osteodensitometru de ultimă generație. În valoare de 243.712 lei, aparatul a fost pus în funcțiune în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală din incinta Ambulatoriului Integrat de pe strada Moților nr. 19.
„Este o nouă problemă medicală ce afectează numeroase persoane, o nevoie majoră a comunității la a cărei rezolvare am decis să contribuim prin achiziționarea unei aparaturi medicale ultraperformante. Astfel, investind în diagnosticarea și tratarea precoce a osteoporozei, putem evita dizabilitățile cauzate de fracturi și costurile mari aferente terapiei. Tocmai de aceea, le recomand clujenilor să pună sănătatea pe primul plan și să apeleze cu încredere la aceste servicii specializate oferite de Spitalul nostru de Boli Infecțioase”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Osteodensitometrul recent pus în funcțiune este utilizat pentru a măsura densitatea minerală osoasă și pentru a stabili diagnosticul de osteoporoză iar, la indicația medicului curant, acesta permite estimarea compoziției corpului – masa de țesut muscular și adipos. De asemenea, softurile echipamentului facilitează determinarea densității minerale osoase a diverselor regiuni anatomice – coloană vertebrală, femur, întregul corp și antebraț, aproximând și densitatea minerală osoasă de bisfosfați a unui implant de șold sau genunchi ortopedic, pre și post operator.
Totodată, osteodensitometrul este util și pentru că apreciază proporționalitatea dezvoltării somatice prin calculul procentajului țesutului adipos și al masei musculare active. În același timp, există și disponibilitatea de examinări pediatrice, de la naștere până la vârsta de 20 de ani, aparatul măsurând conținutul mineral osos, densitatea minerală osoasă și compoziția corpului. Determinarea compoziției corporale este importantă pentru că aceasta contribuie la aprecierea corectă a stării de nutriție și la monitorizarea tratamentului dezechilibrelor nutriționale, precum și la elaborarea unor indicații terapeutice adecvate.
În ceea ce privește numeroasele avantaje ale acestui sistem de identificare a osteoporozei, trebuie subliniat faptul că tehnica nu este dureroasă, timpul de examinare este redus datorită fasciculului de raze X de tip „evantai întors”, dozele efective de iradiere sunt foarte scăzute și nu este necesară o pregătire prealabilă. Totodată, detectorul digital direct permite formarea unor imagini de diagnostic cu rezoluție crescută iar pacienții pot fi urmăriți la intervale regulate de timp, observându-se, în acest fel, eficacitatea terapiilor antiosteoporotice. Nu în ultimul rând, este important de amintit faptul că, în comparație cu alte explorări medicale, examinările osteodensitometrice sunt accesibile în ceea ce privește costurile, sunt comode, neinvazive, simplu de executat și caracterizate de un grad de precizie extrem de ridicat.
Având în vederea că osteoporoza evoluează asimptomatic un timp îndelungat, fiind frecvent subdiagnosticată și, din păcate, percepută ca o afecțiune minoră, specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase recomandă tuturor să apeleze la investigarea și surprinderea la timp a rarefacției osoase (osteoporoza).
Principalele categorii de persoane care ar trebui să acorde o mare atenție acestor investigații sunt femeile la instalarea menopauzei, persoanele cu istoric familial de osteoporoză sau fracturi atraumatice sau după traumatisme minore, dar și cele aflate sub medicație cunoscută ca favorizantă pentru pierderea masei osoase. De asemenea, astfel de investigații le sunt recomandate și persoanelor cu fracturi vertebrale diagnosticate radiologic sau care suferă de hipertiroidism ori hiperparatiroidism, bărbaților după vârsta de 50 de ani – fumători și suferinzi de boli cronice tratate timp îndelungat, precum și copiilor în perioada de creștere, care prezintă poziții vicioase sau diverse maladii osteodistrofice.
Reamintim, în acest context, faptul că osteoporoza este o boală a sistemului osos, caracterizată prin scăderea masei osoase, deteriorarea arhitecturii țesutului osos, creșterea fragilității osoase și exacerbarea riscului de fractură.