Peste 4000 de plăți efectuate în prima săptămână, la Cluj-Napoca, din partea cetățenilor, au fost realizate online, a anunțat, joi, primarul Emil Boc. Ca proporție, reprezintă 44% din totalul plăților efectuate.
”Așa viața e mai ușoară. E mai plăcut să stai la o cafea, să îți plătești taxele, decât să stai la 5 dimineața la coadă, pe ploaie”, a spus primarul.
Anul acesta nu s-au majorat taxele și impozitele locale.
Încă din prima zi de plată, clujenii au format o coadă uriașă la ghișee, atât pentru impozite, cât și pentru prelungirea abonamentelor la parcare.
O parte dintre cetățeni au reclamat că stau la coadă pentru că site-ul Primăriei a picat.
Cei care plătesc integral taxele şi impozitele până la 31 martie vor beneficia de o reducere de 10%.
Leave a Reply