Crima s-a produs la Răchițele, în primăvara anului 2022. Bone Ferenc, fost cadru didactic al Facultății de Arte, Film, Fotografie și Media de la Universitatea Maghiară Sapientia Transilvania din Cluj-Napoca, și-a strangulat iubita, pe Molnar Beata – angajată la Universitatea Sapienția, pe parcursul unei excursii la Vălul Miresei, după ce aceata i-ar fi refuzat cererea în căsătorie. Anchetatorii l-au găsit cu greu, în județul Bihor, într-un vagon dezafectat, după ce i-au dat mașina în urmărire. Cu toate că a recunoscut fapta, Bone Ferenc a cerut acum o nouă expertiză psihiatrică, prin care să se arate ”în mod profesionist” dacă a avut discernământ.
Prima înfățișare a avut loc în luna decembrie 2022, iar judecătorii clujeni au admis cererea inculpatului. Vineri, 27.01.2023, a avut loc un nou termen, însă a fost decisă o nouă amânare faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală psihiatrică dispus în privinţa inculpatului.
Avocatul moștenitorului victimei consideră că, atâta timp cât în faza de urmărire penală s-a efectuat deja un raport de expertiză psihiatrică din care rezultă că inculpatul a avut discernământ, la acest moment inculpatul nu poate susţine contrariul. Sunt concluzii de certitudine, respectiv „discernământ prezent atât la data săvârşirii faptei, cât şi la data expertizării”.
Inculpatul este internat în Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava și așteaptă să fie analizat ”obiectiv”.
Judecătorii au respins cererea formulată inițial de inculpat de a fi judecat în procedura recunoaşterii învinuirii, având în vedere declaraţia dată de acesta, respectiv faptul că „la acel moment nu ştia ce face, iar bolile psihice de care suferă este posibil să fie înlăturat discernământul la momentul comiterii faptei”.
I-a ascuns trupul în portbagajul mașinii


După ce a realizat că a ucis-o, Bone Ferenc i-a luat trupul femeii şi l-a dus în portbagajul maşinii, apoi a pornit la drum. S-a și oprit de mai multe ori pe traseu şi s-a aşezat lângă ea în portbagaj, a şi îmbrăţişat-o. A decis însă să scape de trupul neînsufleţit în momentul în care a început să miroasă urât.
Cadavrul femeii a fost găsit miercuri, 25 mai, pe un câmp din Aleșd (Bihor).
Bone Ferenc avea antecedente penale
Acesta și-a bătut fosta iubită în plină stradă, în centrul Clujului, în anul 2020. A lovit victima cu pumnii şi picioarele, iar apoi a dat-o de câteva ori cu capul de pavaj.
A fost concediat, iar în martie 2022 a fost condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare.
Molnar Beata a ales însă să îi dea o șansă.
Leave a Reply