Reunit în ședință ordinară, Consiliul Județean Cluj a aprobat marți, 31 ianuarie 2023, bugetul general propriu al județului pentru anul în curs, valoarea totală a acestuia fiind de 1.428.700.000 lei.
Bugetul local al județului este de 801.400.000 lei, din care puțin peste 51% este destinat dezvoltării. În ceea ce privește suma totală alocată dezvoltării, respectiv 409.000.000 lei, un procent important, de 88%, este destinat finanțării proiectelor europene. Aceste fonduri vor fi folosite pentru continuarea celor nu mai puțin de 27 de proiecte din fonduri externe nerambursabile derulate în prezent de Consiliul Județean și instituțiile subordonate, din următoarele domenii: învățământ, sănătate, cultură, asistență socială, managementul deșeurilor, drumuri județene și digitalizare.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ”E un buget echilibrat, în cadrul căruia am urmărit să folosim cât mai eficient fondurile pe care le avem la dispoziție. Față de anul trecut, procentul alocat finanțării proiectelor europene a crescut cu 3%, întrucât prioritatea absolută a Consiliului Județean, în 2023, este finalizarea proiectelor din fonduri nerambursabile”.
În ceea ce privește programul de investiții publice, bugetul alocat este de 28.000.000 de lei, marea majoritate a sumelor fiind destinate pregătirii proiectelor ce urmează a fi depuse pentru următoarea perioadă de finanțare din fonduri europene nerambursabile.
- ANUNȚ PUBLIC. Finanțări nerambursabile de la CJC, pentru sport, culte, tineret și culturăInformaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail, persoană de contact: Județul Cluj, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 106, jud. Cluj, cod fiscal 4288110, telefon 0372/640000, e-mail: [email protected]. Județul Cluj face cunoscut Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul propriu pentru activităţi nonprofit pentru domeniile: culte religioase, acțiuni culturale, activități sportive, tineret și socio-educaționale pentru anul 2025 în condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare, în sumă de 8.100.000 lei. Sumele defalcate pe domenii de interes, propuse a fi … Citește mai mult
- Incendiu în Cluj-Napoca. Arde o anexăDouă echipaje din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a lichida un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească pe strada Gheorghe Sion din Cluj-Napoca. Flăcările de manifestă generalizat, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, existând riscul de extindere la alte două anexe gospodărești. Pompierii acționează cu două autospeciale de mare capacitate pentru a localiza și lichida incendiul în limitele găsite. De asemenea, nu sunt animale surprinse și nici persoane care să solicite îngrijiri medicale. foto/ arhivă
- ATENȚIE floreșteni! Primăria închide o uliță ca să facă metroul 🙂 FOTOPrimăria Florești anunță că astăzi se va închide circulația pe strada Porii, care leagă strada Teilor de Catanelor. Motivul este dat de lucrările la metrou. „Strada ” la care dace referire Primăria, este de fapt un drum de țară, care nu a fost niciodată asfaltat, deși e tranzitat de sute de mașini zilnic. Dr asemenea „strada” închisă nu are nici trotuare, nici iluminat public. ‼️Închidere segment stradă Porii. Vă informăm că în data de 20 martie 2025, între orele 09:30-16:00, se vor efectua lucrări pe strada Porii pentru proiectul magistralei de Metrou, iar aceasta va fi închisă circulației.Accesul în zonă … Citește mai mult
- Foto! Camion răsturnat la ieșire din Florești*Intervenție la un accident rutier petrecut la ieșire din comuna Florești* Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut la ieșire din comuna Florești spre comuna Gilău. Forțele noastre au găsit la fața locului un autotren răsturnat, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Un bărbat a fost evaluat de către paramedicii SMURD și a refuzat ulterior transportul la spital.
- Accident spre Someșul Rece. Un BMW a făcut praf un Logan. FOTOIntervenție la un accident rutier petrecut la ieșire din Gilău spre Someșu Rece Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Gilău spre Someșu Rece. În accident au fost implicate două autoturisme, însă nu au existat victime încarcerate. Au fost transportați la spital trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani. Cu toții au fost în permanență conștienți și cooperanți. La misiune au luat parte echipajele de la Garda Gilău cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Pe parcurs, … Citește mai mult
Leave a Reply