Zeci de kilograme de DROGURI la Cluj. Trei bărbați ARESTAȚI. FOTO/VIDEO

de clujazi

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, bănuite pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză, s-a reținut faptul că, începând cu vara anului 2022, cei trei bănuiți ar fi procurat, manipulat, stocat și distribuit, în mod direct, droguri de risc și substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, mai multor consumatori din județul Cluj.

La data de 6 aprilie a.c., unul dintre bănuiți a fost depistat în flagrant delict după ce ar fi comercializat aproximativ 800 de grame de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive (3-CMC).

În sarcina acestuia s-a reținut și infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În urma celor 8 percheziții domiciliare efectuate în cauză, polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 1,7 kg de cannabis,  342.650 de lei, 4.165 de euro, precum și alte bunuri de interes în cauză.

În cursul zilei de 7 aprilie a.c., în continuarea cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au identificat un autoturism cu privire la care exista bănuiala rezonabilă că ar avea depozitate substanțe interzise la deținere.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, în interiorul autovehiculului, au fost descoperite și ridicate 26 kg de cannabis și 18 kg de substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive (3CMC).

În acest context, au fost emise ordonanțe de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani.

Ulterior, față de cei 3 a fost dispusă măsura arestării preventive.

Pe parcursul cercetărilor, au fost angrenați polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, specialiști ai Direcției Regionale Vamale Cluj și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.