ClujAzi

Fii informat!

Cluj. Șoferi de tir amendați pentru că au umblat la tahograf

În perioada 12-13 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin împreună cu cei ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin au desfășurat activități de control al traficului rutier împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.). În cadrul activităților s-au efectuat verificări privind legalitatea transporturilor de marfă, a timpilor de condus și repaus în cazul autovehiculelor prevăzute cu tahograf, precum și a conducătorilor auto care nu respectă regulile rutiere sau conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Astfel, în urma abaterilor constatate, polițiștii împreună cu reprezentanții I.S.C.T.R. au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 23.000 de lei. În cazul a doi conducători auto, aflați la volanul unor autotrenuri, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 12.000 de lei pentru intervenția asupra echipamentului de tip tahograf, astfel încât aceasta să poată conduce la alterarea datelor înregistrate (folosire magnet), fiind dispusă imobilizarea vehiculelor până la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru continuarea transportului, conform prevederilor O.G. 37/2007. De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei și confiscată cantitatea de 4,7 mc lemn rotund de lucru, cantitate identificată ca surplus față de cea prevăzută în documentele legale de proveniență, prezentate la momentul controlului. În același timp, polițiștii au efectuat testări cu aparatele etilotest și drugtest, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *