ClujAzi

Fii informat!

Un GUNOI! Și-a bătut copilul până i-a rupt splina! Educatoarele au chemat autoritățile

Un micuț în vârstă de cinci ani a fost internat în spital cu o ruptură de splină, în urma unui incident de agresiune săvârșit de către propriul său tată. Polițiștii din Vaslui desfășoară investigații amănunțite în acest caz, după ce autoritățile au fost alertate de către un educator care a observat semnele evidente ale violenței asupra copilului.

„Secţia 8 Poliţie Rurală Iana, din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, a fost sesizată de către un cadru didactic din cadrul unei unităţi de învăţământ din comuna Voineşti, cu privire la faptul că, un minor de 5 ani prezintă vătămări specifice unei agresiuni. Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal Bârlad pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la o unitate medicală din municipiul Vaslui.

Faţă de un bărbat de 43 de ani, tatăl minorului, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, pe o perioadă de 5 zile. În cauză sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului sesizat şi dispunerea măsurilor legale, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, a transmis IPJ Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în continuare sub supraveghere medicală.

„Pacientul, un băiat în vârstă de cinci ani, prezenta o ruptură de splină şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale în unitatea noastră. Din fericire, nu a fost necesară îndepărtarea organului. Copilul a fost detubat în cursul zilei de joi, se află în continuare internat în Secţia Anestezie Terapie Intensivă, este stabil şi va rămâne în continuare sub monitorizare”, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Laura Ionescu pentru AGERPRES.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *