Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au fost solicitați pentru a interveni cu o autospecială cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SAJ, pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane căzute de la înălțime, de pe un bloc de locuințe, situat pe strada Florești din municipiul Cluj-Napoca.
Forțele au ajuns la fața locului, însă femeia prezintă afecțiuni incompatibile cu viața.
Azi, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 10.35, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată printr-un apel 112, cu privire la faptul că o persoană de sex feminin ar fi căzut de la înalțime, dintr-un imobil situat pe strada Calea Florești din municipiu.
Din nefericire, echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acesteia.În baza celor sesizate, polițiștii desfășoară activități pentru stabilirea identității femeii și tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.


Leave a Reply