La data de 8 mai a.c. polițiștii Biroului de Investigații Criminale Turda au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 38 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal care vizează comiterea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, furt calificat și profanarea lăcașurilor sau obiectelor de cult, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul nopții de 25/26 martie a.c., în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiul Turda, acesta ar fi amenințat-o cu acte de violențe pe o tânără de 23 de ani, personal al localului, în scopul de a o determina să-i remită o sumă de bani. Tânăra s-ar fi opus, iar bărbatul nu a reușit să sustragă banii.
Totodată, a reieșit că în data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 00.40, acesta ar fi pătruns prin efracție și escaladare într-un lăcaș de cult din Turda, unde ar fi profanat obiecte vestimentare, ar fi sustras cutia destinată colectării donațiilor, iar în urma activităților acestuia, mai multe obiecte de cult ar fi luat foc. În temeiul materialului probator, în cursul zilei de 8 mai a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de aducere pe numele bărbatului, acesta fiind reținut pentru 24 de ore.
Tot în cursul zilei de 8 mai a.c. acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.