*Intervenție la un accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida*
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați în cursul nopții trecute să intervină la un accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida. La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit o cisternă, încărcată cu bitum, răsturnată în afara părții carosabile.
Conducătorul acesteia, respectiv o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, era ieșită din cabină. Acesta a fost consultată de către echipajul SAJ și a fost transportată la spital pentru investigații de specialitate. Conform primei evaluări, femeia prezenta afecțiuni ușoare.
Leave a Reply