La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 23.50, printr-un apelul la SNUAU 112 a fost sesizat faptul că într-un parc din cartierul Turda nouă, din municipiul Turda a fost găsită o persoană decedată. S-a stabilit identitatea bărbatului decedat, în vârstă de 52 de ani. Acesta prezenta urme de agresiune fizică la nivelul capului.Cadavrul a fosttransportat la IML Cluj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.Sunt continuate cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.Față de suspect a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Leave a Reply