ClujAzi

Fii informat!

Jumătate din profesori au ”PICAT” examenul de titularizare

Doar 50,32% dintre cadrele didactice care au participat la concursul național de titularizare în județul Cluj au obținut note de peste 7, considerată nota minimă admisă. În ciuda acestui rezultat, Clujul se află pe primul loc în clasamentul național publicat marți, 23 iulie, de Ministerul Educației.

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj au publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Cluj care au susținut proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor.

Sinteza rezultatelor din acest an:

  • 31.237 de candidaţi prezenți (86,48%) – din totalul celor 35.971 de candidaţi cu drept de participare;
  • 2.669 de candidați dintre cei prezenți s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie, iar 49 de candidaţi au fost eliminaţi din examen (dintre care 11 petru fraudă/tentative de fraudă);
  • 28.519 lucrări au fost transmise la centrele de evaluare (dintre acestea, lucrările a 51 de candidați au fost anulate în centrele de evaluare în condițiile prevăzute de metodologie);
  • Au fost evaluate lucrările a 28.468 de candidați;
  • Dintre cei 28.468 de candidați cu note11.928 de candidați (41,9%) au obținut note peste 7 (dintre aceștia, 74 de candidați au obținut nota 10) – număr în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut: 11.448 de candidați (între care și 127 de candidați cu note de 10);
  • 10.629 de candidați au obținut note între 5 și 6,99, consemnându-se o creștere semnificativă (37,34) față de anul trecut – 7.978 (33,45%)

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) până la ora 21:00, respectiv miercuri, 24 iulie, până la ora 12:00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *