Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați în urmă cu puține momente să asiste un minor care a căzut de la înălțime pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.
Minorul, de aproximativ 15 ani, a fost găsit pe o copertină a unui bloc, astfel că pompierii au utilizat un dispozitiv de salvare la înălțime cu targă pentru a-l evacua în siguranță. Ulterior, a fost folosită și autoscara pentru a aduce persoana la nivelul solului.
În permanență, minorul a fost monitorizat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, care îl va transporta la spital. Victima este conștientă, cooperantă și prezintă, la o primă evaluare, mai multe traumatisme.
La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare, autoscara și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
foto/arhiva
1 comentariu
Doamne ajuta, să fie salvat !