Educația – soluția pentru problema romilor

de clujazi

images (5)Soluția propusă de președintele României, Traian Băsescu pentru rezolvarea problemei romilor în spațiul european o reprezintă educația. El a precizat că problema nu va fi rezolvată nici de generațiile următoare, dacă romii nu vor merge la școală, indiferent că aceștia sunt în Germania, Spania sau Italia.

Băsescu a mai precizat că această problemă a României nu afectează, sau cel puțin nu ar trebui să afecteze aderarea la spațiul Schengen.

“Pentru că şi ei, ca şi noi, ştim foarte bine că problema romilor nu este o problemă de Schengen, ei nu aterizează din ţări arabe, nu vin din India, ci din spaţiul european, iar acum ajungem din nou la ceea ce eu ceream în Consiliu în 2009 şi 2010, o politică europeană pentru integrarea romilor, iar asta trebuie să plece de la un zero absolut, care înseamnă nicio primărie pe teritoriul UE nu-ţi dă niciun fel de ajutor dacă nu îţi trimiţi copiii la şcoală”, a afirmat Băsescu, marţi seară, la Digi24.

Acesta a mai sugerat trimiterea cadrelor didactice din România în Germania, Spania sau Italia pentru educarea tinerilor romi.

“Găsim formule. Cum avem dascăli români în Spania, în Italia, putem trimite şi la Dusseldorf. «Câţi staţi fraţilor aici? Şase luni. Toţi puradeii la şcoală». Pentru că nu vom rezolva problema romilor nici în generaţiile următoare, dacă nu începem cu acest element de bază, copiii romi la şcoală”, a afirmat Băsescu.

Educația joacă un rol foarte important în viața fiecăruia. Doar prin educație putem crește ca indivizi și per ansamblu ca țară. Doar prin educație putem cunoaște dezvoltarea personală, căci educația reprezintă un factor de progres, care pregătește omul pentru integrarea activă în viața socială.

Educatia are un rol hotărâtor în dezvoltarea cunoașterii, abilităților și a atitudinilor care sunt esențiale pentru creșterea și vitalitatea economică.

Doar prin educație România poate ajunge la standardele dorite!

 

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.