ClujAzi

Fii informat!

La Băișoara abia acum s-a constituit Consiliul Local. Prefectura Cluj a depus denunțuri penale

La comuna Băișoara, abia după un an de zile de la alegeri s-a constituit Consiliul Local, și doar în urma unor plângeri penale depuse din partea Prefecturii Cluj.

„N-au fost de acord cu respectarea legii la constituirea Consiliului Local, până ce instanța i-a obligat. Am făcut 6 descinderi din partea Instituției Prefectului și nu au remediat situația, așa că am făcut o sesizare penală pentru abuz în serviciu”, a declarat prefectul Gheorghe Vușcan.Prefect, foto Otilia Muresan (1)

La Consiliul Local al Comunei Băișoara, în momentul constituirii, una din persoanele aflate pe listele de consilieri locali, nu deținea funcția de membru al partidului în dreptul căruia figura pe liste, ia PNL a precizat că persoana aleasă nu deține calitatea de membru.

„Se pare că acea persoană era apropiată a primăriței PDL din Băișoara, iar consilierii PDL au validat în Consiliul Local persoana respectivă. La validare trebuie să fie prezent un reprezentant al Prefecturii, așa că am luat la cunoștință această situație”, a precizat subprefectul Mihnea Iuoraș.

Chiar și casa de avocatură cu care Primăria Băișoara are contract de consultanță juridică a emis o recomandare pentru nevalidare, însă consilierii locali nu au ținut cont de aceste sfaturi.

Dacă există Hotărâri de Consiliu Local în care a votat respectivul, acestea vor fi anulate.

Prefectura a anunțat că intrarea în legalitate a celor 11 consilieri locali s-a efectuat recent, printr-o ședință extraordinară.