Arabii vor să contruiască cel mai înalt zgârie-nori din lume, acesta urmând a fi piesa de rezistență a unui cartier din Jeddah, al doilea cel mai mare oraș din Arabia Saudită și port la Marea Roșie.
Clădirea se va intitula Kingdom Tower, și va avea o înălțime de peste un kilometru. Ideea contruirii turnului i-a venit prințului saudit Al-Waleed bin Talal, care va fi și finanțatorul acesteia, prin intermediul Kingdom Holding Company, cea mai mare companie din Arabia Saudită.
Kingdom Tower va fi contruit pentru a găzdui un hotel „Four Seasons”, sute de apartamente, și birouri. De asemenea acesta va fi cel mai înalt observator de pe planetă, situat la 610 metri deasupra Mării Roșii.
Lucrările vor începe luna aceasta, și se preconizează că vor dura aproximativ 63 de luni.
Costurile proiectul care va simboliza puterea și bogăția Arabiei Saudite, se estimează a fi undeva peste 20 de miliarde de dolari.