ClujAzi

Fii informat!

OT PDL Cluj-Napoca acuză PNL de interese în licitația pentru deszăpezirea orașului

Liberalii clujeni l-au acuzat pe edilul Emil Boc de interese ascunse în prelungrea fără licitație a contractelor încheiate de municipalitate pentru efectuarea deszăpezirilor din Cluj-Napoca.Zapada 5

„Avem de ales între metoda prelungirii contractuale cum cer societățile de salubritate și metoda licitației. Propunerea primarului este bizară întrucât este vizibil din dealul Feleacului că, în fiecare iarnă, cele două firme, Brantner și Rosal, sunt total depășite de situație. La primul strat de zăpadă orașul este paralizat, iar Emil Boc are nevoie de un studiu care să-l convingă de acest lucru. Astfel, domnul Boc ori trăiește în altă realitate decât clujenii de rând, ori ne crede proști și pregătește acest studiu pentru a justifica opțiunea de prelungire a contractului fără licitație”, scria într-un comunicat de presă al TNL Cluj-Napoca.

În replică, Organizația de Tineret a Partidului Democrat Liberal Cluj dezaprobă afirmațiile făcute de TNL Cluj, care ar denota o lipsă elementară a acestor membri față de regulile și procedurile administrative.

„Proiectul, supus atenției consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca, prevede demararea procedurilor de licitație deoarece această procedură este cea mai transparentă. Nu înțelegem de ce această chestiune administrativă este tratată în mod politic de către cei de la TNL Cluj, însă, probabil există două explicații: Fie cei care au redactat comunicatul remis presei au terminat facultatea la Fără Frecvență; Fie și-au adus aminte de faptul că președintele consiliului de administrație al uneia dintre aceste societăți este un distins membru al PNL Cluj”, spun democrat-liberalii.