Chinezii sunt dispuși să construiască barajul Tarnița-Lăpuștești

de admin

Membrii conducerii companiei China Gezhouba Group Corporation (CGGC) una dintre principalele companii chineze de investiţii în infrastructura de transport, energie şi turism, și-au declarat, astăzi, la Cluj-Napoca, deschiderea față de finanțarea și amenajarea barajului Tarnița-Lăpuștești din Cluj, proiect estimat la 1,3 miliarde de euro.Prefectura, chinezi 3

CGGC, cu o cifră de afaceri de 200 miliarde de dolari în 2012, este principalul contractor al hidrocentralei “Trei defilee”, cea mai mare hidrocentrală din lume, de pe fluviul Yangtze, şi a realizat sau a participat, în Republica Populară Chineză, la construcţia a peste 100 de hidrocentrale precum şi la peste 300 de lucrări din domeniul infrastructurii (autostrăzi, poduri, diguri, căi ferate, locuinţe).

Chinezii au început încă de ieri negocierile cu statul român, direct cu ministrul pentru Energie, Constantin Niță și cu mai mulți directori de la Hidroelectrica.

“Este un vis pentru localnici și va avea un rol foarte important în domeniul energetic din țară. Este un proiect important al țării. Cum putem atinge acest vis este o provocare pentru toți. Inginerii noștri sunt nerăbrădori să lucreze la descoperirea de soluții care să facă proiectul să funcționeze, fie soluții tehnice, fie financiare, pentru că în aceste proiecte există multe probleme, inclusiv de mediu. Avem experiență foarte bogată pentru construirea oricărui tip de baraj, iar Guvernul român este foarte dispus să atingă acest vis. Suntem deschiși să împărtășim experiența și cunoștințele noastre în acest domeniu, avem proiecte multe, în toată lumea și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm și cu țările europene”, a declarat Shi Li, vicepreședintele companiei din China.

“Le-am oferit aceste posibilități de a investi în marile proiecte ale județului. Din punctul de vedere al posibilităților finaniare, compania este foarte potentă și potrivită pentru asemenea investiții”, a declarat prefectul Gheorghe Vușcan.

Compania a primit cu această ocazie și oferta de a realiza Spitalul Regional de Urgență, Autostrada Transilvania, Spitalul Unic de Urgență pentru Copii, Sistemul de irigații al Clujului, posibilitatea construirii unui aeroport cargo la Luna și a unui baraj la Runcu, în Maramureș, baraj început în urmă cu 30 de ani și rămas nefinalizat.

Senatorul Liviu Pop a anunțat că în luna mai, o delegație de la nivel ministerial va pleca în China pentru a negocia proiectele.

Chinezii susțin că deși studiile de fezabilitate au fost făcute deja, sunt necesare mai multe informații din partea Guvernului.

“Sunt două tipuri de obiective în România: cele începute și nefinalizate și cele noi. Totalul lucrărilor începute și nefinalizte se cifrează la 6,5 miliarde de lei, în condițiile în care avem doar 400 milioane de lei la Ministerul Dezvoltării. Investițiile pe Hiroelectirca sunt mult peste capacitățile financiare pe care Hidroelectrica le poate asigura financiar. Avem legea privind parteneriatul public-privat, de care avem nevoie pentru a continua, în sensul în care aceasta trebuie să fie armonizată pentru că tot ce depășește 15.000 de euro necesită licitație. În condițiile actuale, orice deschidere către altă investiție aduce deficit la bugetul de stat, lucru care nu va fi acceptat de către FMI”, a spus Liviu Pop.

Senatorul Alexandru Cordoș a declarat că din partea investitorului chinez au mai existat vizite pentru proiecte din România, însă nu s-a concretizat nimic deocamdată din cauza blocajului creat din partea autorităților române.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.