Corina Crețu și Aurelia Cristea au participat la o conferință europeană asupra violenței domestice

de clujazi

Miercuri, 10 aprilie 2013, europarlamentarul social-democrat Corina Crețu a participat în calitate de speaker la prelegerile organizate la Parlamentul European pe marginea Covenției asupra Violenței Împotriva Femeilor. Evenimentul a fost organizat la Bruxelles de către Grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, iar la prelegere au mai participat doamna ministru Rovana Plumb, doamna deputat Aurelia Cristea, doamna Zita Gurmai – președinta organizației de femei a Partidului Socialiștilor Europeni, domnul Hannes Swoboda – președintele grupului socialiștilor din PE, precum și alți înalți oficiali europeni.aurelia cristea cluj azi 1

„În fiecare an, violența pe criterii de gen ucide la fel de multe femei ca și cancerul. E un record sinistru și o comparație care vorbește de la sine despre amploarea acestui flagel. De aceea, trebuie să milităm pentru semnarea și ratificarea Convenției Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Bărbații și femeile nu pot fi egali doar pe hârtie, ci trebuie să devină egali și în viața de zi cu zi. Nu e corect să muncim 14 luni pentru a câștiga la fel de mult cât un bărbat într-un an și nu e just să existe decalaje în privința reprezentării în viața politică, în sfera deciziilor economice sau la nivel administrativ. Toți acești factori crează un context care favorizează acest apogeu al discriminării – violența de gen. Și trebuie să acționăm împotriva tuturor acestor elemente care perpetueaza vulnerabilitatea femeilor.

Ratificarea acestei Convenții este decisivă pentru că textul ei statuează, pentru prima dată în istorie, faptul că violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică nu sunt probleme private, ci dimpotrivă, si că agresorul va primi o pedeapsă mai severă dacă victima este soţia sa, partenera de viaţă sau un alt membru al familiei. Violența domestică și abuzurile fizice continuă să fie obstacole majore pentru îndeplinirea dezideratului egalității de gen și, de asemenea, unul dintre mecanismele sociale principale prin care femeile sunt puse într-o poziție inferioară bărbaților. Convenția a fost semnată, până în prezent, de 17 state membre ale Uniunii Europene, dar deocamdată doar Portugalia este singurul stat membru UE care a și ratificat-o. Pentru intrarea ei în vigoare, e nevoie de 10 ratificări, dintre care 8 trebuie să fie ale unor state membre ale Consiliului Europei. Tocmai de aceea, este important ca fiecare dintre noi să milităm pentru semnarea și ratificarea Convenției în țările noastre și să sprijinim adoptarea unei Directive pentru a determina statele Uniunii să impună sanctiuni în legislațiile naționale”, a declarat europarlamentarul social-democrat Corina Crețu.Corina Cretu, foto Otilia Muresan

„Cred că cea mai bună armă împotriva violenței de acest tip este educația, un proces îndelungat, dar care va avea efecte pe termen lung. Toleranța la violență este extrem de nocivă, pentru că afectează viitorul copiilor nostri, iar non-acțiunea în acest sens încurajează manifestările de genul acesta. În fața actelor de violență domestică trebuie să manifestăm toleranță zero. Tocmai de aceea, e nevoie ca și România să se alăture statelor care vor ratifica această convenție”, a declarat deputatul clujean Aurelia Cristea.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.