Peste 13 milioane de lei din TVA au intrat în conturile Cluj Arena. Vreme de investiții

de admin
cluj arena

Potrivit conducerii Cluj Arena, peste 13 milioane de lei au intrat în conturile societății din rambursarea TVA-ului din lucrările de construcție.cluj arena

Acest lucru a fost posibil datorită faptului că lucrările au fost efectuate prin intermediul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat Cluj, care au salvat TVA-ul.

În total construcţia stadionului a costat Consiliul Judeţean Cluj suma de 138 mil de lei, la care se adaugă suma de 60 mil, alocate de Guvern.

Directorul societății Cluj Arena, Radu Rațiu, a declarat pentru ClujAzi.ro că la ora actuală evenimentele organizate pe arenă permit acoperirea tuturor cheltuielilor de funcționare, iar suma primită din rambursarea TVA poate să fie cheltuită pe investiții.

“Ne dorim să achiziționăm elementele necesare pentru organizarea concursurilor de atetism și totodată o mașină mică, de deszăpezire, și una de curățat pista”, a spus Rațiu.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a precizat că banii primiți din TVA vor fi cheltuiți cu atenta supraveghere a Consiliului de Administrație și a sa.

Societatea Cluj Arena mai are de recuperat de la “Universitatea” Cluj aproximativ 600.000 de lei pentru meciurile disputate pe stadion.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.