Poliţiştii clujeni cercetează un bărbat, de 33 de ani, pentru fals în declaraţii şi uz de fals. Acesta este bănuit că a prezentat autorităţilor documente false în vederea preschimbării unui permis de conducere.
În fapt, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, s-a stabilit că bărbatul de 33 de ani ar fi prezentat documente false lucrătorilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Inmatriculare a Vehiculelor Cluj.
Acesta a solicitat preschimbarea unui permis de conducere emis de autorităţile maghiare, depunând la dosarul necesar acestei operaţiuni o declaraţie notarială falsă, care atesta autenticitatea permisului, precum şi faptul că nu i-a fost suspendat sau anulat dreptul de a conduce vehicule.
În urma verificărilor desfăşurate de poliţişti a rezultat că bărbatul nu figurează cu permis de conducere emis de către autorităţile maghiare, iar permisul de conducere cu seria indicată este eliberat pentru o altă persoană.
Faţă de bărbatul de 33 de ani, din Gherla, s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals, fapte prevăzute de Codul penal.