ClujAzi

Fii informat!

A intrat cu maşina într-un podeţ după ce a condus beat

În 19 august a.c., în jurul orei 00.49, pe raza comunei Bonţida s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane şi avarierea unui autovehicul.

Un bărbat de 49 ani, din comuna Cojocna, în timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Bonţida, în afara localităţii, a pierdut controlul acestuia, intrând în coliziune cu un parapet metalic. Autovehiculul a părăsit partea carosabilă prin sensul opus de circulaţie, oprindu-se într-un podeţ.

Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto şi avarierea autovehiculului, pagubele materiale fiind în valoare de circa 8.000 lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.