Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au acționat, în acest sfârșit de săptămână, pentru prevenirea și combaterea activităților comerciale ilicite.
Astfel, în perioada 23-25 septembrie a.c., peste 200 de poliţişti de ordine publică, rutieră, de investigare a criminalităţii economice, au acționat pe raza județului Cluj în pieţe, târguri, oboare şi în zonele adiacente acestora.
În cadrul acțiunilor, au fost efectuate 193 de controale, dintre care 132 la societăți comerciale, 46 în piețe și 15 în târguri/oboare.
De asemenea, au fost constituite 34 de filtre rutiere, fiind verificate 615 autovehicule.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au fost nevoiți să aplice 53 de sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 37 la Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi au aplicat 263 sancțiuni contravenționale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 16 permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare.
Leave a Reply