Intervenție la un accident rutier petrecut pe raza localității Șardu
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Șardu, comuna Sânpaul. La misiune au participat echipajele Gărzii de intervenție Aghireșu, cu o autospecială cu apă și spumă, respectiv o ambulanță SMURD. În accident au fost implicate un autoturism și un autotren. Din fericire, nu au existat persoane încarcerate, însă un bărbat de 70 de ani a fost transportat la spital de ambulanța SAJ. Forțele noastre au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, ajutând ulterior la degajarea traficului.
Leave a Reply