Accident mortal la Metro. O femeie și-a pierdut viața

de clujazi

Accident mortal la Metro. O femeie și-a pierdut viața. Miercuri dimineață, o femeie de 66 de ani a decedat într-un accident de circulație care a avut loc la intrarea în Florești, după ce a fost lovită de o dubiță pe trecerea de pietoni din față de la Metro.

”ISU Cluj a intervenit cu o autospecială de intervenție rapidă și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Accidentul s-a soldat cub decesul pietonului, o femeie de 66 de ani, căreia i s-au aplicat manevrele de resuscitare, fără succes, însă”, au spus pompierii clujeni.

”În urma cercetărilor preliminare, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul din direcția localității Gilău spre municipiul Cluj-Napoca, la km 482+590 m. ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 66 de ani, din Cluj-Napoca, aflată în traversarea regulamentară a părții carosabile, pe trecerea pentru pietoni.

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

Traficul înspre Cluj-Napoca a fost afectat aproximativ 45 de minute. În acest timp circulându-se pe o singură bandă”, au spus reprezentanții IPJ!

Accident mortal la Metro.O femeie și-a pierdut viața

Vezi și: A OMORÂT un bărbat dintr-un PUMN. S-a întâmplat la Oradea

foto/arhiva

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.