Consiliul Județean Cluj va derula marți, 27 aprilie a.c., începând cu ora 10.00, împreună cu Primăria comunei Gilău, o acțiune de ecologizare pe drumurile județene 107P și 107N. Aceasta se va concentra pe zona celor două baraje și a lacului de acumulare Tarnița, respectiv pe sectorul de drum Gilău-Măguri-Răcătău.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ”E o acțiune la care toți clujenii iubitori ai muntelui și ai naturii sunt invitați să se alăture. Am considerat că e extrem de potrivit acum, în preambulul acestor câteva zile libere, de sărbătoare, în care clujenii vor ieși în natură, să contribuim la ecologizarea a două dintre cele mai importante drumuri și zone turistice din județ”.
La această activitate Consiliul Județean Cluj va participa prin intermediul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Cluj care va asigura logistica necesară pentru desfășurarea în condiții optime a acțiunii: angajați, mijloace auto, mănuși de protecție, saci, etc.
Punctul de întâlnire a organizatorilor cu toți cei interesați să se alăture acțiunii este barajul de la Gilău, la ora 10.00.