Adriana Sfătoiu a amintit că a mai colaborat cu Vasile Blaga și cu PDL, iar în ceea ce privește relația cu Roberta Anastase este ferm convinsă că va putea avea o relație instutuțională cu dânsa. De asemenea aceasta a declarat că noua funcţie este pentru ea o provocare, căreia speră să îi facă faţă.
În urma acestor decizii, Vasile Blaga a declarat că : „Eu nu îmi împart prietenii în funcţie de opţiunile lor politice. Am prieteni peste tot. Dar prieteni politici am doar în PDL. Fiecare mi-e prieten în parte în PDL, dar cel mai bun prieten în PDL este PDL şi pe urmă fiecare membru”.
Adriana Săftoiu a mai fost purtător de cuvânt al PD, între anii 2001 – 2004, iar în perioada 2005 – 2007, la începutul primului mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu, a fost consilier prezidenţial pe probleme de comunicare. Deși a demisionat la 28 martie 2007 de la Cotroceni, aceasta susține că a rămas în continuare un susținător al politicii și proiectelor președintelui Traian Băsescu. Demisia Adrianei Săftoiu a avut loc la zece zile după ce soţul ei, Claudiu Săftoiu, a demisionat din funcţia de director al SIE.
După o perioadă, Adriana Săftoiu a devenit membru PNL, ajungând deputat al acestei formaţiuni, postură din care a criticat în unele rânduri anumite decizii ale preşedintelui Băsescu. În unele ocazii, acesta i-a replicat.
Foto : cotideanul.ro