Aeroportul internațional ”Avram Iancu” anunță investiții majore pentru extinderea spațiilor destinate călătorilor. Aerogara urmează să fie modernizată, iar suprafața de utilizare va crește considerabil. Lucrările anunțate vor dura aproximativ până în luna februarie, iar în tot acest timp pasagerii vor folosi un terminal format din containere, dotate cu aer condiționat și diverse facilități.
„La sfârșitul lunii iunie vor fi procesate primele zboruri interne prin aceste containere, iar în noaptea de 4 spre 5 iulie deja zborurile externe vor fi procesate prin aceste containere. Există aer condiționat, bineînțeles că nu există condiții la fel de bune ca și în aerogară. La fel, spațiile comerciale le mutăm parțial în aceste containere. Ne pare rău că până în februarie- martie anul viitor confortul pasagerilor va fi afectat. Din martie 2024 vom prezenta alte condiții. Pe parcursul lucrărilor, nu vor mai fi zonele de regrupare. În cadrul proiectului au fost deja pregătite peste 80 de containere cu aer condiționat, unde se asigură zonele de regrupare pentru zborurile interne și externe. Ne pare rău și le cerem scuze pentru că aproximativ 6 luni va fi afectat confortul pasagerilor, avem suprafață corespunzătoare, dar înălțimea este de doar 2,35 metri, nu vor fi cele mai bune condiții, este o situație temporară pentru a ne putea prezenta în luna martie cu noul terminal. Nu credem că va scădea traficul de pasageri din această cauză, vom pune panouri de informare, asigurăm asistență ne cerem scuze anticipat”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj.
Directorul aeroportului a mai precizat că în momentul de față la plecări interne suprafața utilizabilă este de aproximativ 400 de mp, și va crește la aproximativ 1.700 mp, iar în ce privește zona de regrupare externe de la 1.800 mp se va ajunge la aproximativ 5.100 mp.
Avantajele realizării obiectivului de investiții sunt numeroase. Astfel aeroportul va reuși asigurarea infrastructurii pentru un trafic de pasageri în creștere; reducerea timpilor pentru procesarea pasagerilor în orele de vârf; creșterea capacității actuale de procesare pasageri și bagaje (formalități check-in, control securitate, control documente frontieră); creșterea confortului pasagerilor prin asigurarea de noi facilități: suplimentarea porților de îmbarcare și diversificarea spațiilor comerciale, ceea ce va transforma călătoria de pe Aeroportul Cluj într-o experiență mai plăcută; dotarea noilor spații cu echipamente de securitate de ultimă generație, standard C3;
“În condițiile evoluției traficului aerian înregistrat în ultima perioadă, investițiile care se fac la Aeroportul Internațional Cluj vor asigura noi facilități pentru pasageri. Este foarte important că acest proiect, extinderea terminalului de pasageri, se va realiza din fonduri nerambursabile, vorbim de o finanțare de aproximativ 130 de milioane de lei de la Uniunea Europeană și aproape 20 de milioane de la Bugetul Național. Atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea aeroportului este prioritară pentru noi. Felicit echipa de management și întregul colectiv pentru rezultatele obținute în implementarea proiectelor realizate cu fonduri europene”, a declarat Viorel Federiga, Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Cluj.
Valoarea investiției
Perioada de implementare este de 24 luni, iar valoarea totală a contractului de finanțare este 365.708.900,80 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 129.618.899 lei. Fondurile de la bugetul de stat vor fi în valoare de 19.824.066 lei, iar valoarea suportată de aeroport va fi de 213.216.078 lei.
Extindere terminal plecări: 227.510.000 lei
Extindere platform pentru aeronave: 20.854.000 lei
Echipamente de securitate: 6.585.000 lei
Durata de realizare a investiției
Proiectare: 90 de zile
Execuție lucrări: 255 de zile
Termen de finalizare investiție: 10 februarie 2024
Lucrarea va fi realizată de Asocierea Bogart-UTI-ACI.
Leave a Reply