Aeroportul Internaţional Cluj împlineşte 83 de ani

de clujazi

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca împlineşte 83 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, directorul David Ciceo a anunţat că în acest an instituţia ar putea atinge un nivel record de pasageri, peste 1,4 milioane, care vor beneficia în această vară de multe destinaţii turistice noi în ţări precum Turcia, Grecia, Spania, Egipt şi Tunisia.aeroport cluj

„Meritul adevărat pentru dezvoltarea aeroportului este al celor care fac un management performant aici, în capitala Transilvaniei. Din păcate încă nu avem legăturile pe autostrăzi-şosele şi căi ferate la nivel european, dar avem aeroprotul. Felicit tenacitatea cu care conducerea aeroprotului chiar şi în contra unor sisteme inerte duc o luptă şi fac treabă. Vedem foarte multe aeronave, nu mai ajung locurile de parcare pentru aeronave, pe pista nouă vin oamen de afaceri, turişti, care nu sunt zgâlţâiţi. Toate acestea se datorează dorinţei de a moderniza şi părţii de finanţare, care este ca de obicei mult mai mică faţă de ceea ce visăm. Doresc managementului aeroprotului, lucrătorilor şi firmelor adiacente, ani mulţi, servici uşor şi servici sigur”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan.

„Avem 18 ani de când suntem în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, care a investit foarte mult în acest aeroport. După 18 ani suntem pe profit şi am reuşit să creştem de la 32.000 de pasageri în 1996, la peste 1,3 milioane. Avem o firmă pe profit, în creştere. Mulţimesc tuturor societăţilor care lucrază în perimetru. Colaborăm cu ROMATSA, SRI, Poliţia de Frontieră, Vama, Poliţia de Transporturi, în perimetru lucrează peste 1000 de oameni. Foarte important în dezvoltarea aeroportului este partea indirectă, care a dus la crearea de locuri de muncă stabile. Aeroportul nu va pleca de la Cluj ca Nokia. Avem deja o creştere de 34% faţă deprimul trimestru din 2014. Dacă nu se finaliza pista, trebuia să închidem. Avem o creştere a traficului şi datorită faptului că nu avem zboruri anulate”, a adăugat directorul Aeroportului, David Ciceo.

Prefectul Gheorghe Vuşcan a menţionat că speră ca în din toamnă să fie încheiat contractul pentru dezvoltarea transportului intermodal.

Înainte de construirea noii piste, peste 60 de zboruri au fost anulate numai de compania Lufthansa din cauza pericolului reprezentat de pista veche.

La ora actuală, aeroportul din Cluj ocupă locul secund la nivel naţional, după cel din Bucureşti, în privinţa numărului pasagerilor.
Conducerea instituţiei îşi propune să extindă suprafeţele de rulare, având în vedere că deja există rapoarte de la autoritatea aeronautică, prin care se cere să se facă reparaţii la parcările pentru aeronave şi la pista veche, care este utilizată acum drept cale de rulare.

În privinţa accesării finanţării europene pentru transportul intermodal, prefectul Gheorghe Vuşcan a menţionat că sunt notabile unele progrese. „Am pornit de la discuţia „nu sunt finanţabile aceste tipuri de proiecte”, am ajuns să aflăm că sunt două axe de finanţare, adică nu am fost destul de bine informaţi. Apoi contractul de finanţare nu a fost semnat din diferite motive”, a spus prefectul.

De asemenea, Vakar Istvan speră ca judeţul Cluj să beneficieze de măcar una din cele două linii de finanţare dedicate aeroportului prin Master Planul pe Transporturi al ţării, 131 milioane de euro, respectiv 34 milioane e euro.

Extinderea noii piste este legată de proiectul devierii Someşului.
Preşedintele CJ a declarat că trebuie să fie prioritizate exproprierile pentru continuarea devierii Someşului, proiect pentru vare în curând va fi organizată o şedinţă de CJ.

Astăzi, Consiliul Judeţean se luptă în instanţă pentru clarificarea situaţiei juridice a parcării de avioane Apron 2, având în vedere că terenul pe care a fost amenajată este înscris în cartea funciară pe o firmă privată.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.