Aproape 1.000 de persoane au aşteptat la coadă, luni, la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti pentru a-şi lua cardul de sănătate sau o adeverinţă, după ce la sfârşitul săptămânii trecute medicii de familie le-au spus că din 1 mai nu vor mai fi primiţi în spitale fără acesta, scrie Mediafax.
Mai mult, pentru cei care și-au înregistrat deja cardul s-au înregistrat astăzi mai multe blocaje de sistem.
Reprezentanții CAS susțin că peste 50% din medici își înregistrează abia acum cardurile de sănătate ale cetățenilor, pe care nu i-ar fi informat din timp să efectueze înregistrările în sistem.
De cealaltă parte, medicii de familie susțin că foarte mulți cetățeni, familii întregi, încă nu au intrat în posesia cardurilor.