Agricultorii bulgari din zona Vidin intenţionează să blocheze podul Calafat – Vidin dacă autorităţile nu vor lua măsuri împotriva importurilor ilegale de fructe şi legume din România.
„Am pregătit un protest al producătorilor de fructe şi legume din zona Vidin pentru că vânzările noastre s-au prăbuşit după inaugurarea podului”, a declarat Milena Dmitrova, agricultor din satul Gomotartsi, situat în apropierea Vidinului, potrivit agenţiei Focus, preluată de Novinite.
Potrivit agricultorilor nemulţumiţi, vânzările s-au prăbuşit din cauza importului nereglementat de fructe şi legume din România pe podul Calafat – Vidin. Produsele sunt vândute fără documente şi permise, fără plata taxelor şi a contribuţiilor sociale, potrivit fermierilor bulgari.