Programul România Educată lansat de Președinția României este simptomul unor „elite” neprofesioniste, sterile, autosuficiente, superficiale, obsedate de control și deranjate de propriii cetățeni ori de idei precum cultura, democrația, libertatea sau drepturile.
Pe parcursul documentului de 24 de pagini prezentat drept „Strategie și viziune”, apare de 58 de ori cuvântul „evaluare”, plus de 12 ori „examen”. De 22 de ori – cuvântul „standard” cu variantele sale. De 36 de ori apare cuvântul „consilier” – amestecat în toate deciziile luate despre și asupra tinerilor sau educatorilor. De 7 ori se revine la noțiunea de management. Pe de altă parte, cuvântul „cultură” apare de doar patru ori și numai ca parte a unor expresii de genul „multiculturalitate” – fără referire la cultura generală sau la cea națională. Cuvintele „istorie” sau „libertate” nu apar deloc. Cuvintele „intelect(ual)” și „identitate” apar o singură dată – și doar sub forma „confortabil cu propria identitate”, respectiv „muncă intelectuală”. Cuvântul „drepturi” apare o singură dată în forma „drepturi de bază” și de alte 4 ori legat de dreptul la educație sau de dreptul instituțiilor de a impune condiții. Cuvântul „democrație” apare doar de două ori – o dată ca să aducă aminte că ea trebuie schimbată („noi forme de democrație”) și o dată ca parte a unei lecții de învățat (nota bene, nimic despre practicarea ei): „cetățeni activi, cu valori europene, adaptați condițiilor economice și sociale, cu o cultură civică și democratică solidă”.
Este inacceptabil că singura referință bibliografică în acest raport oficial național vine… către un blog personal nu către vreun articol științific sau vreun document al Academiei Române (care, reamintim, a alcătuit deja o Strategie de dezvoltare a României – și nu pare firesc ca politicienii să o ignore!), sau al ONU, sau UE etc; mai mult, articolul citat nici nu e accesibil (primim mesajul „page not found” dacă încercăm adresa dată în raport).
Așadar: evaluări, consilieri (tot implicând evaluări), examene, standarde, decizii luate de „manageri” „profesioniști” cu „consultări” din diverse părți – și mai puțin de către educatorii înșiși. Fără intelect, fără cultură, fără istorie, fără democrație, fără libertate.
În rest, documentul prezintă pe larg locuri comune (ex., dezideratul ca elevii „să socotească şi să rezolve probleme de matematică” sau „să rezolve probleme cu care se confruntă la școală, în familie, în timpul liber”).
Despre rolul cercetării științifice, documentul reflectă o neînțelegere a rolului acesteia în mediul universitar. Se insistă pe rolul central al „școlilor doctorale” – o noțiune artificială birocratică limitată în sine. În societățile avansate cercetarea științifică este parte a actului de educație în mult mai multe feluri și la toate nivelele, nu doar la cel doctoral. Se ignoră în document rolul esențial al cercetării fundamentale și al generării de valoare culturală. Se reduce conceptul de cercetare științifică în mare măsură la schimburi de experiență și accesare de fonduri.
În ciuda celor doi ani de consultări care l-au precedat, documentul nu vine cu vreo idee de măsuri concrete structurale despre cum s-ar putea atinge dezideratele de „calitate”, „competență” etc.
Dincolo de lozinci și de afirmarea dorinței de progres, documentul propus de „România Educată” este oglinda fidelă a unei societăți și a unei elite care tânjește după mai mult control și mai puțină libertate – dar care nu știe cum și la ce să folosească nici acel control nici acea libertate. O manifestare a spiritului feudal care a guvernat până de curând oficial țara sub eticheta de „comunism”. În acest context, lista lungă de organizații participante la consultările proiectului „România Educată”, inclusiv trans-partinice, arată și ramificațiile și substratul provocării care ne stă în față dacă dorim un progres real.
România are însă și specialiști care pot mai mult și mai bine. Pe unii i-am citat mai sus. Cu cât vom ști să îi ascultăm și urmăm mai repede, cu atât vom putea avansa mai repede în educație sau în oricare alt domeniu.
