ClujAzi

Fii informat!

Alegeri anticipate în Israel. Parlamentul a fost dizolvat

Deputaţii israelieni au votat, luni, în favoarea dizolvării Parlamentului, deschizând astfel calea organizării de alegeri legislative anticipate la 17 martie, relatează AFP.

Patruzeci şi trei de deputaţi au votat în favoarea dizolvării Parlamentului şi niciunul împotrivă. Knessetul numără 120 de parlamentari.

Dizolvarea Parlamentului israelian a fost provocată de premierul Benjamin Netanyahu, care a concediat săptămâna trecută doi miniştri centrişti, Yair Lapid (Finanţe) şi Tzipi Livni (Justiţie), acuzaţi de urzirea unui „puci” împotriva sa. Cu trei ani înainte de încheierea legislaturii, el a cerut organizarea de alegeri anticipate pe motiv că nu „mai poate conduce ţara”, scrie Mediafax.