ClujAzi

Fii informat!

Alin Tişe, către parlamentari: Forţaţi Guvernul Ponta să vină la dezbateri

Senatorul clujean Alin Tișe a susținut, astăzi, 25 februarie 2015, în plenul Senatului, o declarație politică intitulată: „Apel la responsabilitate”, prin care semnalează necesitatea angrenării Guvernului Ponta în dezbateri care să ducă la o mai mare responsabilitate din partea aleşilor faţă de cetăţenii ţării.alin tise

„Atât într-o declaraţie politică susţinută după alegerile prezidenţiale şi meeting-urile populare care au avut loc, cât şi în discursul susţinut cu ocazia celebrării Revoluţiei din decembrie 1989, atrăgeam atenţia că noi, întreaga clasă politică, dar cu atât mai mult „puterea”, parlamentară şi deci şi executivul, suntem obligaţi să înţelegem mesajul străzii, mesajul oamenilor.

Oamenii, cetăţenii României, cei care ne-au mandatat să îi reprezentăm, cu cinste, în acest Parlament, vor o României fără abuzuri, fără derapaje, un stat democratic, un stat de drept, libertate şi respect.

Au trecut 2 – 3 luni de atunci, şi din păcate, se pare că nu s-a înţeles nimic. Deşi, la nivel declarativ, toate forţele îşi însuşeau învăţămintele „străzii”.

Asistăm în continuare la politici publice executate pe model hei-rupist, la acte normative scrise pe genunchi în executiv şi înaintate Parlamentului, sau, şi mai grav, neînaintate sub forma unui text de lege, dar colorate frumos în power-point, pentru presă, pentru a oferi spectacol şi a acapara ştirile din prime-time! Nu îşi asumă clar nici o poziţie publică, nici o decizie, pentru a nu fi criticat, pentru a nu-i scădea procentele de popularitate.

Iar când se solicită o dezbatere reală şi serioasă, când se aduc argumente împotriva unor decizii, când se subliniază de către opoziţie necesitatea unor politici publice, a identificării unor soluţii sustenabile şi a creării unui cadru care să confere predictibilitate şi care, în cele din urmă, să conducă la dezvoltare durabilă, se apelează instant la politica pumnului în gură şi la ameninţarea cu asumarea răspunderii, pentru că, nu-i aşa, ne controlăm parlamentarii şi demonstrăm solidaritate.

Din păcate, din cauza incompetenţei dar mai ales a incapacităţii unor personaje puerile şi răzbunătoare, de a înţelege democraţia şi mecanismele acesteia, democraţia noastră se degradează. Şi asta doar pentru că Guvernul României, premierul, nu suportă criticile! Asta este! Nu suportă critica, nu suportă opoziţia. Ar dori să facă doar figuraţie, să nu îi încurce, să nu tragă semnale de alarmă, să fie obedientă.

Stimaţi guvernanţi, într-o democraţie, vă reamintesc, guvernul nu poate fi doar lăudat! Altfel nu ar fi decât o mimare a democraţiei, o dictatură de tip modern, un regim de osanale adus marelui partid stat!

Trebuie să înţelegeţi că nu se mai poate aşa. Afectaţi soarta ţării şi a cetăţenilor pe decade întregi. De aceea este momentul ca în România, în Parlamentul ţării, să începem să discutăm cu adevărat despre lucrul în interesul cetăţeanului. Indiferent de cromatica executivelor care se succed, pentru că da – sunteţi efemeri prin acele portofolii!, trebuie să ajutaţi şi nu să împiedicaţi dezbaterea publică.

Trebuie să reglementăm serios, responsabil, stabil, domenii de importanţă capitală: sistem fiscal, sistem de pensii, sistem medical şi de educaţie, apărare.

Este momentul să începem să discutăm cu adevărat despre corectarea relaţiei dintre stat şi cetăţean. În acest moment statul intervine mult prea mult, prin reglementări atât în viaţa economică cât şi în cea privată, dar, şi mai grav, dintr-o poziţie de forţă şi care plasează cetăţeanul nu în centrul politicilor sale, ci pe o scară ierarhică inferioară, de vasal, precum în Evul Mediu.

Cetăţeanul (operatorii economici incluşi) datorează taxe (şi amenzi cu duiumul pentru aplicarea incorectă a unei legislaţii greoaie, neclare, nepredictibile şi în permanentă schimbare), supunere, are obligaţii etc. Despre drepturile sale, despre dreptul la stabilitate, la susţinere în dezvoltare, la contestarea puterii şi purtării abuzive a autorităţilor statului, executivul uită. Sau, şi mai grav, nu-i pasă!

Stimaţi colegi, fac un apel la responsabilitate. A noastră, a parlamentarilor, dar mai ales a celor din arcul puterii. Nu susţineţi o dictatură personală modernă. Forţaţi propriul guvern să vină la dezbateri! Cu acte, cu studii de fundamentare şi de impact. Nu cu poveşti!

Doar aşa viitorul copiilor noştri nu va fi amanetat de incompetenţa unor miniştri!”, a precizat senatorul Alin Tişe, vicepreşedintele PNL.