ClujAzi

Fii informat!

Alin Tişe: „Ministrul Educaţiei, între iresponsabilitate şi incompetenţă”

„În calitate de senator al opoziţiei, am avertizat încă din luna aprilie că Ministerul Educaţie Naţionale nu gestionează corespunzător calendarul privind organizarea anului şcolar, respectiv că Ministerul a depăşit termenele de publicare a anunţului de licitaţie, motiv pentru care exista riscul să se depăşească termenul de executare şi distribuire a manualelor pentru ciclul primar. Vedem azi, încă o dată, că puterea PSD nu numai că ignoră total opoziţia, ignoră cetăţenii care le-au acordat votul şi care aşteptau soluţii”, declară vicepreşedintele PDL, Alin Tişe.alin tise

„Azi, la început de an şcolar, copii din clasele I şi a II-a încă nu au manuale! Avem, azi, încă o dovadă a iresponsabilităţii şi a incompetenţei miniştrilor PSD. Avem, azi, încă o dovadă a faptului că, pentru PSD, respectarea Constituţiei este opţională, mai ales în ce priveşte art. 112. Constituţia trebuie respectată de alţii, de cei mai puţin egali în faţa legii decât membrii cu carnet roşu! Deşi ministrul educaţiei avea obligaţia să răspundă întrebării adresată încă din aprilie, nu a făcut-o. Ba mai mult, nici măcar nu a luat măsuri să evite această situaţie gravă pentru elevi, părinţi şi dascăli. Cam atât este respectul PSD faţă de aceste categorii”, adaugă preşedintele executiv al PDL Cluj.