ClujAzi

Fii informat!

Alin Tişe: PSD a uitat de proiectul privind descentralizarea

“Dragnea și Ponta au blocat reforma administrativă și descentralizarea. Nimeni din PSD nu mai vorbește despre asta”, a declarat senatorul clujean Alin Tişe.

PNL solicită guvernului PSD prezentarea proiectului de descentralizare spre dezbatere publică și politică între partidele parlamentare.

„România are nevoie de descentralizare administrativă si de reorganizare teritorială. Mai are însă nevoie și de voință politică.

Solicit domnului Dragnea să o cheme la ordin și sa o oblige pe doamna ministru SEVIL SHHAIDEH să revină asupra proiectului de descentralizare și reformă administrativă astfel încât să se demareze în mod real lucrările la aceste proiecte. E vorba de decizia politică pe care nu o poate asuma un ministru tehnocrat. PNL este deschis la discuții pe aceasta temă atât de importantă pentru dezvoltarea tării și bunăstarea românilor. De altfel, programul de guvernare al PNL are ca piloni reforma administrativă și descentralizarea.

Dar, mai ales, solicit să conlucreze cu grupurile din parlament, astfel încât să avem un proiect de lege bun, de inspirație europeană și având la baza principiile Directivei nr.1054/2001 a Comisiei Europene.”a declarat în cadrul conferinței senatorul clujean, vicepreşedintele PNL.