ClujAzi

Fii informat!

Alin Tişe: Sondajele arată că ACL este o idee înţeleaptă. Iohannis – preşedinte şi Predoiu – premier

Vicepreşedintele PDL, senatorul clujean Alin Tişe, a declarat, astăzi, pentru ClujAzi.ro, că democrat-liberalii acceptă rezultatul sondajelor de opinie care îi stabilesc pe Klaus Iohannis – prezidenţiabil şi pe Cătălin Predoiu – premier al României. De asemenea, preşedintele executiv al PDL Cluj susţine că aceste sondaje confirmă faptul că înfiinţarea ACL a fost o idee înţeleaptă.acl

„Noi am stabilit, până să formăm ACL, criteriul de alegere a candidatului comun, adică sondajele de opinie, care au arătat că Iohannis se situează puţin peste Predoiu. Conform criteriilor prestabilite, PDL a acceptat rezultatul acestor sondaje. Sunt convins că e o echipă câştigătoare şi ambele partide trebuie să facă tot posibilul pentru a genera o forţă de dreapta care să combată PSD, o gaşcă de comunişti vechi care pozează în comunişti moderni”, a declarat Alin Tişe.

Conform sondajelor, PSD ar avea 37-38%, iar ACL 33-34%.

„Procentul ridicat de popularitate, în creştere, demonstrează că decizia de înfiinţare a ACL, a unui partid mare de dreapta, este una înţeleaptă. PSD se teme de acest lucru, iar teama lor se confirmă inclusiv prin faptul că încearcă să fure din PNL prin Tăriceanu, să ia bucăţi din PDL, pe care să le ducă în altă parte”, a adăugat vicepreşedintele PDL.

Senatorul Alin Tişe a explicat că în baza proiectului ACL, orice alt partid de centru-dreapta care doreşte să se alăture construcţiei iniţiate de PDL şi PNL, poate să facă acest lucru doar prin fuziune cu una dintre cele două formaţiuni.