ClujAzi

Fii informat!

Amenzi în valoare de 50.000 de lei pentru afişajul ilegal din Cluj-Napoca

Pe parcursul acestui an, inspectorii Serviciului Control Protecţia Mediului au efectuat acţiuni specifice atît pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, pentru verificarea activităţilor de amplasare a afişelor comerciale în locuri neautorizate (ziduri, stâlpi, staţii RATUC, mobilier stradal sau alte dotări ale domeniului public).

Au fost identificaţi şi sancţionaţi, în total, 49 de agenţi economici şi persoane fizice, care au lipit afişe publicitare în alte locuri decât cele stabilite în conformitate cu prevederile HCL nr. 130/2009. Valoarea sancţiunilor aplicate în 2013 s-a ridicat la suma de 50.000 de lei.

În 45% din cazuri, persoanele responsabile pentru afişaj ilegal au fost surprinse în flagrant, iar pe lângă sancţiunea contravenţională au fost aplicate şi măsuri complementare de confiscare a afişelor.

Numai în ultimele două săptămâni au fost încheiate 7 procese verbale de constatare a contravenţiei, în valoare de 2.500 lei din cauza amplasării de afişe în locuri neautorizate.

Problema afişajului este în atenţia inspectorilor din cadrul Direcţiei Poliţia Locală, iar în perioada următoare acţiunile pe această temă vor fi intensificate.