ClujAzi

Fii informat!

Andreea Paul: Trântorii USL cheltuie în fiecare zi cu 7,2 mil euro mai mult decât produc

Aflată la Cluj-Napoca, ieri, Andreea Paul Vass a lansat un atac dur la adresa „trântorilor USL”, care cheltuie în fiecare zi cu 7,2 mil euro mai mult decât produc.

„Dacă USL i-ar fi cheltuit pentru autostrăzi am fi avut în primele 9 luni ale anului 2013 un plus de peste 300 km de autostradă, știut fiind că standardele de cost ale unui km se ridică la 6 milioane de euro. Avem creștere economică, dar drumuri, școli, spitale mai bune nu avem. În schimb avem taxe noi și impozite majorate. Trântorii USL muncesc din greu la fabrica de taxe și impozite pentru a-și susține mafia, incompetența și campionii în lipit afișe electorale, recompensați și cuibăriți în instituțiile statului”, a declarat aceasta.

Andreea Paul consideră că modul în care USL cheltuie banul public, adică execuţia bugetară, este un permanent semnal de alarmă al ineficienței USL în gestionarea problemelor românilor, a treburilor statului. Deficitul bugetar a crescut, iar cheltuielile cu investițiile, sumele primite de la U.E și veniturile bugetare obținute din impozitul pe profit au scăzut în primele opt luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Deficitul bugetar a crescut cu 11,4% în primele opt luni. Asta înseamnă că veniturile bugetare nu țin pasul cu creșterea cheltuielilor publice. Veniturile bugetare totale au fost de 131 mld. lei, iar cheltuielile de 139 mld. lei. Așadar, guvernul USL a creat în primele 8 luni de guvernare un deficit de 8 mld lei.

„Luna cu trântorii USL și miliardul de lei datorie în plus. La un calcul simplu asta înseamnă cam 215 milioane euro pe lună. Înseamnă că în fiecare zi de guvernare USL românii trebuie să mai plătească câte o datorie de 7,2 mil euro pe care Ponta o cheltuie pentru a-și alimenta incompetența și mafia din împrumuturi”, a adăugat ministrul Economiei din Guvernul PDL, din umbră.

Investițiile au scăzut cu 13%, dar cheltuielile cu personalul bugetar au crescut cu 15%.

„Un buget care pune accent pe cheltuielile aparatului birocratic în detrimentul investițiilor nu duce la creștere economică sustenabilă pe termen lung. Nu duce la crearea locurilor de muncă, ci la sufocarea afacerilor, la sărăcirea românilor. Șansa noastră, banii europeni, greu de furat, nu plac USL-ului. Sumele primite de la U.E în buzunarul public au scăzut cu aproape 4%. Dezastruos! Suntem pe ultimul loc în Europa. USL anunțase ”triumfator” că se bazează pe o creștere considerabilă a acestor venituri bugetare în anul 2013 pentru a putea face față cheltuielilor și a putea menține sub control deficitul bugetar. Trântorii USL s-au lăudat că aduc investiții străine de 10 mld euro. Au venit sub 1 mld euro, cu o treime mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut”, a mai spus prim-vice-preşedintele PDL.

Veniturile bugetare obținute din impozitul pe profit s-au diminuat cu aproape 1% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Evaziunea fiscală căpușează România cu 14% din PIB, mai mult decât bugetele cumulate al educației și sănătății pentru acest an. Anul trecut evaziunea a crescut sub USL cu 4 mld lei.

„Acești bani s-au dus tot în buzunarele mafiei USL. Dăcă USL ar fi avut intenția reală de a câștigă bătălia cu evaziunea ar fi putut obține câte 1 mld euro pe an în plus la buget fără eforturi majore. Dar alege calea FMI.

FMI a aprobat acum un nou împrumut de 2 mld euro statului român pentru următorii doi ani. În loc să folosim aceste resurse pentru drumuri, pentru dezvoltare, pentru crearea de locuri de muncă sau pentru oxigenarea economiei prin relaxare fiscală, USL își acoperă găurile negre și incapacitatea de a produce bani mai mulți. Nu avem școli sau spitale mai bune, nici salarii sau pensii mai mari. Avem 40 de mii mai mulți șomeri și zeci de mii de firme în insolvență. USL e boală lungă, moarte sigură. Investițiile scad puternic, șomajul crește, taxele ne inundă odată cu incompetența actualului Guvern, evaziunea înflorește, afacerile private sunt blocate, iar companiile de stat pierd masiv sub povara politizării. Sunt realitățile pe care USL refuză să le recunoască”, încheie Andreea Paul.