În luna aprilie, când se împlinesc 120 de ani de la nașterea lui Camil Petrescu (9 aprilie 1894), Fundația Culturală ce-i poartă numele și revista „Teatrul azi” (continuatoarea publicației înfiinţate de scriitor în 1956) și-au propus să-l sărbătorească într-un cadru deosebit.
Programul aniversar se desfășoară sub egida Uniunii Scriitorilor din România la Cluj-Napoca, Timișoara și București, cu sprijinul generos al Muzeului Național al Literaturii Române, Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Teatrului Național București și Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.
Programul va debuta la Muzeul de Artă Cluj-Napoca care va găzdui miercuri, 9 aprilie, 2014, de la orele 17, o primă întâlnire cu opera lui Camil Petrescu. Compozitorul Cornel Țăranu va dărui publicului un moment muzical pe versurile autorului, în interpretarea soliștilor Ramona Eremia și Cristian Hodrea, precum și a ansamblului Ars Nova (dirijor Cornel Țăranu), iar actorii Miriam Cuibus, Kézdi Imola, Sorin Leoveanu și Bogdán Zsolt vor oferi un moment poetico-teatral. Vocea scriitorului citind din romanul „Un om între oameni” se va face auzită în acest context configurat de scriitorul Ion Vartic și criticul de teatru Florica Ichim.