ClujAzi

Fii informat!

Antonescu: Amânarea aplicării accizei la combustibil, o victorie nemeritată a lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că în subiectul majorării accizei Guvernul a avut parte de „o înfrângere totală” după ce a acceptat amânarea aplicării măsurii, iar preşedintele Traian Băsescu a avut parte de o victorie nemeritată.

„Mi-au spus că au luat această decizie (de a accepta amânarea aplicării majorării la acciza pe carburanţi, n.r.). Am spus, bun, dacă este decizia luată de voi, sunteţi Guvernul meu, evident, asta e, nu am cum să împiedic. Ce m-a mâhnit suplimentar este că, totuşi, în graba asta, primul ministru a uitat să comunice public o decizie a sa, a Guvernului său, opiniei publice, alegătorilor, contribuabililor. A uitat să o comunice, s-a dus cu ea la Cotroceni şi a comunicat-o domnul Băsescu”, a declarat liderul PNL.