ClujAzi

Fii informat!

Arabii recrutează sute de stewardese la Cluj

Compania RSC Consulting a fost selectată să se ocupe de recrutarea a sute de stewardese pentru companiile de zbor arabe. Doar ieri, circa 200 de reprezentante ale sexului frumos, venite la Cluj-Napoca din toată ţara, s-au prezentat la cea de-a doua etapă a recrutării pentru un job în cadrul Nas Air.aeroport cluj azi

Salariul lunar în valoare de peste 2.000 de dolari, un contract valabil pe parcursul a minim doi ani și posibilitatea de a explora lumea, au atras un număr foarte mare de candidate cu vârsta cuprinsă între 22 şi 35 de ani.

„Vor fi 40 de locuri, pentru 40 de doamne şi domnişoare. Începând de mâine, acestea 40 care vor fi selectate, vor avea o ofertă concretă de job din partea companiei aeriene. Salariul este de 2.180 de dolari lunar, plus indemnizaţii pentru orele de zbor şi, mai mult, cazarea şi masa vor fi toate gratuite”, a declarat Steluţa Racolţa, directorul RSC Consulting.

Compania s-a ocupat în anul 2013 şi de recrutarea de personal pentru operatorul aerian Oman Air.