Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu polițiștii Secției 4 Poliție și cei ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, au continuat acţiunile de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, respectiv a furturilor din auto, activităţi desfăşurate în cadrul Campaniei „Atenţie la neatenţie”.
La data de 8 august a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu polițiști din cadrul Secției 4 Poliție şi cei ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, au organizat și desfășurat o acțiune de informare și prevenire a furturilor din autoturisme.
Activitățile au fost desfășurate în parcările centrelor comerciale din cartierul Mănăştur şi din Floreşti, dar şi în parcările de pe principalele artere de circulaţie.
Polițiștii au identificat multe autovehicule care aveau bunuri lăsate în interior, la vedere. Aceste bunuri reprezintă o tentație pentru hoți.
Vă recomandăm să nu lăsaţi în autoturisme, la vedere, genţi, poşete, aparatură electronică sau bunuri care pot fi tentante şi pot atrage atenţia asupra lor!
foto ataşate
****
La data de 8 august a.c., polițiștii de proximitate din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar au derulat activități de informare și de prevenire a furturilor.
Acțiunile s-au derulat la unitățile medicale de pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde au fost afișate mesaje informative.
Polițiștii au recomandat cetățenilor să fie prudenți, să nu își lase bunurile nesupravegheate și să sesiseze orice faptă ilegală.
Leave a Reply