Doi tineri au fost reţinuţi 24 de ore de poliţiştii clujeni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru agresarea unei persoane pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca.
La data de 23 iunie a.c., un bărbat de 21 de ani, din Huedin, a sesizat Poliţia formulând o plângere penală prin care reclama faptul că în 16 iunie a.c. ar fi fost agresat fizic pe strada Bulevardul 21 Decembrie 1989, din municipiul Cluj-Napoca, de către două persoane necunoscute, pe fondul unor dispute verbale.
La data de 24 iunie a.c., în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti din cadrul I.P.J. Cluj, Secţia 2 Poliţie, au fost identificate persoanele implicate ca fiind doi tineri de 22 de ani, respectiv de 17 ani, ambii din judeţul Bistriţa- Năsăud.
În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi tineri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „lovire sau alte violențe”, fapte prevăzute de Codul penal.
Bărbaţii urmează a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.