Deputatul clujean Aurelia Cristea a susținut în fața colegilor din plenul Parlamentului o declarație pe tema importanței educației pentru România, menționând totodată calea care trebuie să fie urmată în acest sector.
„Educația reprezintă baza oricărei societăți, iar asta pentru că nimic nu se poate construi durabil în lipsa acesteia. Așa cum am putut deja constata, un sistem educațional deficitar are consecințe deosebit de grave asupra statului în integralitatea sa. E nevoie, așadar, de o discuție cât se poate de serioasă pe marginea acestei teme, iar măsurile care vor trebui luate nu mai pot întârzia, deoarece în multe situații școala e deja depășită de amploarea fenomenelor negative cu ritmuri accelerate.
Poate cea mai cruntă realitate a sistemului educațional românesc este aceea că a tolerat în decursul anilor escaladarea violenței în școli. Sistemul este în momentul de față într-atât de slăbit încăt s-a ajuns ca agresarea cadrelor didactice din partea elevilor să rămână de cele mai multe ori nesancționată. Ce poate fi mai grav decât o educație care permite dezvoltarea unei culturi a urii față de cei care, cu bună-credință și fără o recompensă financiară deosebită, încearcă să insufle elevilor dragostea de carte? Această situație este expresia cea mai clară a dezorientării care a măcinat educația din România de mai bine de două decenii. Lipsa de stabilitate a fost cel mai mare dușman al dezvoltării normale a sistemului de învățământ, care are nevoie de continuitate și care trebuie să fie previzibil pentru ca rezultatele să fie palpabile.
Multiplele schimbări ce au bulversat sistemul educațional s-au datorat nenumăratelor reforme mai mult sau mai puțin oportune care au provocat ruperi de ritm și care au necesitat pauze pentru acomodare. Iar toate acestea în contextul în care țările dezvoltate aplică deja de mult timp principiul învățării continue. Din păcate nu s-au stabilit niciodată principalele direcții de dezvoltare a învățământului, iar acest lucru s-a dovedit a fi de-a dreptul nociv.
Educația ar trebui să se bazeze, în primul rând, pe dezvoltarea creativității, atât cea individuală, cât și cea colectivă, iar stimularea talentelor înnăscute să fie un principiu unanim acceptat. Tocmai de aceea, sistemul educațional va trebui să facă pașii necesari pentru a îmbrățișa ideea învățării personalizate, care acordă atenția cuvenită fiecărui copil și care presupune cunoașterea părților sale bune și rele pentru o îndrumare cât mai corectă.
Aerisirea programei școlare pentru a lăsa spațiu îndeajuns dezvoltării pasiunilor individuale, precum și construirea unui sistem real de evaluare prin feedback și feedbefore sunt de o importanță crucială pentru un sistem educațional competitiv. Din păcate, însă, reformele pe care le-am trăit de-a lungul timpului și ale căror victime directe au fost copiii, nu au făcut decât să peticească un sistem devenit în timp incurabil. Reformele nu mai sunt capabile să facă față provocărilor enorme cu care se confruntă sistemul educațional. Ca atare, consider că singura soluție potrivită pentru România ar fi o revoluționare din temelii a sistemului, având la bază ideile menționate adineauri.
După 22 de reforme în educație nu mai avem nevoie de încă o refomă, ci de o adevărată revoluție. Este necesară o regenerare a educației, care să ne determine să înțelegm că învățământul nu este un cost, ci o investiție, și că lipsa educației este mult mai împovărătoare din punct de vedere bugetar.
O educație solidă nu este o opțiune pentru țara noastră, ci o necesitate. Oricât de mult am încerca să aducem schimbările pe care ni le dorim în societate, acestea nu vor rămâne decât forme fără fond în lipsa educației. Dezvoltarea durabilă și eficientă a societății nu se poate realiza decât consacrând sistemului de învățământ un rol central. Ideile și buna-credință a specialiștilor în domeniu există, așa că haideți să ne ocupăm de această problemă stringentă pentru a nu zădărnici orice alte proiecte și pentru a-i asigura României viitorul pe care ni-l dorim cu toții”.
