ClujAzi

Fii informat!

Autobuze noi, în valoare de 1,9 milioane de lei, au fost puse în circulaţie în Cluj-Napoca

În acestă săptămână au fost pus în circulaţie două troleibuze articulate noi, achiziţionate în baza unei licitaţii publice câştigate de Astra Arad care a permis semnarea unui acord – cadru pentru achiziţia a maximum 10 troleibuze noi.ratuc 1

În 2013 s-a încheiat un contract subsecvent în funcţie de fondurile care au putut fi alocate în acest scop, până în acest moment fiind achiziţionate 4 astfel de troleibuze noi.

Troileibuzele articulate achiziţionate au o durată de utilizare 15 ani şi o garanţie de 2 ani.

Capacitatea de transport a acestora este de 164 călători, 42 locuri pe scaune, 4 scaune cu accesibilitate uşoară pentru persoane cu dizabilităţi motorii şi bătrâni.

Printre pasagerii primei curse de probă, efectuată pe ruta Gheorgheni – Centru, s-au numărat primarul Emil Boc şi directorul RATUC, Liviu Neag.

Totodată, troleibuzele sunt dotate cu rampă de îmbarcat cărucioare şi loc pentru cărucioare pentru persoane cu dizabilităţi.

Consumul lor de energie este redus (cu 40 % mai mic decât în acţionarea clasică), chiar dacă sunt dotate inclusiv cu sistem de climatizare (încălzire, răcire, aer condiţionat, ventilaţie) atât pentru şofer cât şi pentru pasageri, sistem electronic luminos de informare a călătorilor (afisaj cu LED-uri ) în interior şi exterior şi sonor în interior, respectiv 7 camere de luat vederi în interior şi exterior, cu stocarea în memorie a imaginilor.

Noile mijloace de transport în comun sunt dotate şi cu echipamentul necesar pentru comunicarea prin GPS, echipament compatibil cu cel existent deja în RATUC.