În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti în cazul femeii de 58 ani găsită decedată în locuinţă pe raza comunei Pălatca, a fost identificat A. Constantin, de 32 ani, din comuna Gioseni, judeţul Bacău suspect de săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi tâlhărie, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 176 şi 211 Cod Penal.
Echipa complexă de poliţişti şi procurori care a desfăşurat cercetarea la locul producerii faptei a reuşit, în foarte scurt timp, să stabilească un cerc de suspecţi, concluziile verificărilor fiind extrem de utile poliţiştilor din teren.
Având în vedere gravitatea faptei săvârşite asupra vieţii unei persoane, la nivelul IPJ Cluj şi structurile subordonate a fost mobilizat un număr mare de poliţişti de investigaţii criminale, poliţie rutieră, ordine publică, atât din mediul rural cât şi din mediul urban, toate eforturile fiind conjugate pentru depistarea persoanei suspecte.
Poliţiştii l-au depistat pe suspect pe raza municipiului Dej, iar în urma efectuării controlului sumar corporal, asupra acestuia a fost descoperită suma de aproximativ 34.000 lei şi alte bunuri care aparţineau familiei victimei.
Suspectul a declarat că intenţiona să se deplaseze cu un taximetru în municipiul Bacău. Bărbatul fusese angajat ca cioban la fiul victimei, iar din această calitate a cunoscut faptul că familia victimei deţine o sumă de bani, acesta fiind şi motivul comiterii faptei.
A. Constantin a fost reţinut pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, urmând ca la data de 05.12.2013 să fie prezentat instanţei de judecată din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă.